O fată de 19 ani a intrat în cabinetul meu tremurând, gravidă în luna a șaptea, cu 40 de lei mototoliți în pumn și rușinea că „nu-i ajung”. Nu i-am cerut niciun ban — pentru că, acum 25 de ani, în ușa altui spital, eu fusesem fata pe care au trimis-o acasă fiindcă nu avea bani…

pus banii înapoi în palmă și i-am strâns pumnul la loc peste ei, ținându-l în mâinile mele.

— Nu de la tine, i-am spus.

— De ce? De ce faceți asta pentru mine?

Aici ar fi trebuit să-i spun ceva simplu. „Pentru că e datoria mea.” „Pentru că așa se face.” Ceva de doctor. Dar n-am putut. Mi s-a pus un nod în gât cum nu mai simțisem de ani de zile, și mâinile mele, care ținuseră pumnul ei, au început și ele să tremure. M-am întors puțin, spre fereastră, ca să