O fată de 19 ani a intrat în cabinetul meu tremurând, gravidă în luna a șaptea, cu 40 de lei mototoliți în pumn și rușinea că „nu-i ajung”. Nu i-am cerut niciun ban — pentru că, acum 25 de ani, în ușa altui spital, eu fusesem fata pe care au trimis-o acasă fiindcă nu avea bani…

— Doamnă doctor, știu că nu-mi ajung. Am doar atât. Vin altă dată, când mai fac rost.

Fata a întins pumnul spre mine și l-a deschis încet. Înăuntru, 40 de lei mototoliți, umezi de cât îi ținuse strânși în palmă. Avea 19 ani, o burtă de 7 luni care nu mai încăpea sub hanoracul tras cu greu peste ea, și o pungă de plastic în cealaltă mână — din alea subțiri, de la piață — cu o cămașă de noapte și o perie de dinți în ea.

Era aproape 10 seara. Eram de