„Lăsați-mă să plec, domnișoară doctor, că vă murdăresc tot spitalul cu cizmele astea.”
Am spus-o încet, cu ochii în podea, și m-am ridicat de pe scaunul acela alb ca laptele, pe care o oră întreagă nu îndrăznisem să mă așez cum trebuie. Stătusem pe margine, țeapăn, ca să nu ating spătarul cu cojocul meu ce mirosea a staul și a fum de bordei.
Mă cheamă Costache. Am 74 de ani și-am umblat cu oile pe dealurile Vrancei de când eram un băiețandru de 12 ani.
Mâinile mele n-au ținut în