Soțul meu pregătise cina, iar imediat după ce eu și băiatul meu am mâncat

ridicat amândoi, clătinându-ne ca doi oameni luați de vânt. L-am ținut strâns, simțindu-i corpul fragil lipit de mine. Am ajuns la ușă chiar în momentul în care mi-am dat seama că Edi lăsase cheia pe dinăuntru, probabil ca să ne țină în casă.

Mi s-a uscat gura.

„Nu-i nimic… găsim o ieșire”, i-am spus lui Călin.

Am mers șchiopătând până la balcon. La parter, sub noi, era o tufă mare de tuia care ne putea atenua căderea. Am privit în jos doar o clipă — și am luat decizia.

„Ține-te de