mine, bine?”
Călin a dat din cap.
Am sărit.
Am aterizat greu, cu un zgomot surd, dar tuia ne-a ținut. Am rostogolit în iarbă și am rămas o clipă nemișcați. Apoi, cu ultimele forțe, am pornit spre poarta mică din spate, aceea pe care Edi nici nu o lua vreodată în seamă.
Când am ieșit pe stradă, am auzit sirenele. Pentru prima dată, sunetul nu m-a speriat. M-a salvat.
Ambulanța a oprit lângă noi, iar doi paramedici au coborât în fugă.
„Au ingerat ceva?”, m-a întrebat unul dintre ei.
„Da.