O fată de 19 ani a intrat în cabinetul meu tremurând, gravidă în luna a șaptea, cu 40 de lei mototoliți în pumn și rușinea că „nu-i ajung”. Nu i-am cerut niciun ban — pentru că, acum 25 de ani, în ușa altui spital, eu fusesem fata pe care au trimis-o acasă fiindcă nu avea bani…

al Roxanei. Aveam în burtă un copil de nici 4 luni și, într-o seară, au început durerile și o sângerare care m-a speriat de moarte.

Am luat un taxi până la urgență. Aveam în buzunar cât aveam — niște bănuți puși deoparte pentru chirie. Când am ajuns, tremuram exact ca Roxana, ținându-mă cu o mână de perete.

La biroul de internări era o asistentă cu părul strâns și cu o privire care m-a măsurat din cap până-n picioare. A văzut hainele mele. A văzut că sunt singură. A văzut că sunt