O fată de 19 ani a intrat în cabinetul meu tremurând, gravidă în luna a șaptea, cu 40 de lei mototoliți în pumn și rușinea că „nu-i ajung”. Nu i-am cerut niciun ban — pentru că, acum 25 de ani, în ușa altui spital, eu fusesem fata pe care au trimis-o acasă fiindcă nu avea bani…

gardă și mai aveam trei paciente de văzut, dar în ușa cabinetului ea nu intra. Stătea pe prag, cu un umăr lipit de tocul ușii, gata să plece dacă îi spuneam un cuvânt mai tare.

— Cum te cheamă? am întrebat-o.

— Roxana.

— Roxana, intră și stai jos.

A făcut doi pași și s-a oprit iar. Se uita la scaunul de consultație de parcă era ceva ce nu i se cuvenea.

— Am întrebat jos, la internări, cât costă. Mi-au zis că depinde ce se face. Și eu… eu am doar atât.

A