M-am căsătorit cu un bărbat orb pentru că am crezut că nu-mi poate vedea cicatricile

doar întuneric. Îi vedeam cum îl ascultau fascinați, iar în ochii lor apărea din nou speranța.

 

Într-o zi, una dintre fetele de acolo m-a întrebat:

— „Dar nu vă e teamă că oamenii râd de dumneavoastră?”

I-am zâmbit și am răspuns:
— „Am trăit jumătate din viață ascunsă de lume. Dar când cineva m-a iubit exact așa cum sunt, am înțeles că nu mai contează cine râde. Contează cine rămâne.”

În timp, am strâns curajul să port haine fără guler înalt. Să-mi prind părul într-o coadă și să las cicatricile să