fie văzute. Și, spre surprinderea mea, oamenii nu s-au ferit. Unii chiar mi-au spus: „Se vede că ai trecut prin foc și ai rămas în picioare. Ești mai puternică decât noi toți.”
Într-o seară de vară, pe când stelele se aprindeau peste oraș, Ovidiu mi-a șoptit:
— „Ți-ai dat seama că acum ești tu cea care mă învață să văd?”
Am zâmbit cu lacrimi în ochi. Pentru că avea dreptate. El își recăpătase vederea fizică, dar eu îl învățasem să vadă altfel: cu sufletul.
Iar eu, cea care crezuse că nu