Înainte să-mi tai tortul de ziua mea, tata m-a sărutat și mi-a șoptit:

Am făcut un pas spre ușă.

 

— Tată?

 

— Eu sunt. Deschide.

 

Am pus mâna pe cheie, dar ceva m-a oprit.

 

Vocea lui suna ciudat.

 

Nu speriată.

 

Controlată.

 

De parcă cineva îl obliga să vorbească.

 

— Spune-mi ce mi-ai cumpărat de ziua mea — am zis.

 

Tăcere.

Era întrebarea noastră.

De când eram mică, tata îmi ascundea cadoul și îmi spunea că, dacă vreodată un străin încerca să pretindă că fusese trimis de el, trebuia să-i cer un detaliu pe care numai noi îl știam.