„Lăsați-mă să plec, domnișoară doctor, că vă murdăresc tot spitalul cu cizmele astea” — am spus, ridicându-mă rușinat de pe scaun. Atunci fata aceea tânără s-a lăsat în genunchi în fața mea, în văzul tuturor, și a făcut ceva de care a amuțit tot holul de urgențe…

cu amândouă mâinile ei mici și albe.

— Stați jos, bunicule, a zis liniștit. Nu plecați nicăieri.

Și-a început să-mi tragă cizma. Cizma aia grea, plină de baligă și de pământ, îmbibată de apa dealului. A tras de ea cu putere, cu degetele ei subțiri, până a ieșit, și-a pus-o binișor jos, lângă ea. Apoi cealaltă.

Dedesubt aveam niște obiele vechi și un picior bătrân, umflat, cu unghii galbene și cu rana aceea urâtă pe gambă. Un picior de care mie însumi îmi era rușine.

Ea nu s-a strâmbat. Nu s-a