cu amândouă mâinile ei mici și albe.
— Stați jos, bunicule, a zis liniștit. Nu plecați nicăieri.
Și-a început să-mi tragă cizma. Cizma aia grea, plină de baligă și de pământ, îmbibată de apa dealului. A tras de ea cu putere, cu degetele ei subțiri, până a ieșit, și-a pus-o binișor jos, lângă ea. Apoi cealaltă.
Dedesubt aveam niște obiele vechi și un picior bătrân, umflat, cu unghii galbene și cu rana aceea urâtă pe gambă. Un picior de care mie însumi îmi era rușine.
Ea nu s-a strâmbat. Nu s-a