S-a oprit în fața unei porți vopsite cu albastru, scorojită pe margini. Din curte se auzea un câine lătrând și zgomotul unei cratițe lovite ușor de marginea chiuvetei. Emil a respirat adânc și a bătut. O dată. Apoi încă o dată, mai hotărât.
După câteva clipe, ușa s-a întredeschis. O femeie în halat de casă, cu părul strâns neglijent și ochii obosiți, l-a privit uluită.
— Domnu’ Emil?… Ce… ce căutați aici?
El zâmbi, puțin stingher.
— Bună dimineața, Iulia. Scuză-mă că am venit așa, pe nepregătite. Pot intra?