în genunchi în fața mea
Credeam c-o să mă apuce de braț și-o să mă întoarcă spre scaun. Sau c-o să cheme o infirmieră. Sau c-o să-mi spună, ca omul, să aștept.
În loc de asta, fata aceea s-a lăsat în genunchi. În fața mea. Pe gresia aceea rece, în halatul ei alb, printre bucățile de noroi uscat căzute din cizmele mele.
Am rămas cu gura căscată. Am vrut să mă trag înapoi.
— Nu, maică, ce faci? Ridică-te, pentru Dumnezeu, nu se poate…
Dar ea mă apucase deja de gleznă,