„Lăsați-mă să plec, domnișoară doctor, că vă murdăresc tot spitalul cu cizmele astea” — am spus, ridicându-mă rușinat de pe scaun. Atunci fata aceea tânără s-a lăsat în genunchi în fața mea, în văzul tuturor, și a făcut ceva de care a amuțit tot holul de urgențe…

nepoata mea Ancuța. Când m-a auzit, a ridicat capul.

— Unde plecați dumneavoastră, bunicule? a zis.

— Acasă, maică. Nu-i de mine locul ăsta. Vă las în pace.

Mi-a tremurat vocea ca la un copil. Mi-era rușine și de asta.

Ea a pus stiloul jos. S-a uitat la mine, apoi la dâra de noroi de pe gresie, apoi iar la mine. Și-a împins scaunul în spate și s-a ridicat.

A ocolit biroul. A venit spre mine, prin fața tuturor, prin liniștea care se lăsase deodată pe tot holul de urgențe.

S-a lăsat