Am înțeles că nu-i e locul unui cioban bătrân și puturos printre oamenii ăștia.
Mi s-a pus un nod în gât. Am strâns căciula în pumn și mi-am zis: mai bine mor acasă, în bordeiul meu, lângă câine, decât să fac spitalul de rușine cu duhoarea mea.
Așa că m-am ridicat. Gârbovit, cu spatele îndoit de-o viață de mers pe coastă, m-am întors spre ușă să plec.
„Lăsați-mă să plec, domnișoară doctor, că vă murdăresc tot spitalul…”
Doctorița de gardă tocmai scria ceva la biroul ei. O fată tânără, cât