„Lăsați-mă să plec, domnișoară doctor, că vă murdăresc tot spitalul cu cizmele astea” — am spus, ridicându-mă rușinat de pe scaun. Atunci fata aceea tânără s-a lăsat în genunchi în fața mea, în văzul tuturor, și a făcut ceva de care a amuțit tot holul de urgențe…

făcut o pauză. Pe hol, nici musca.

— Așa că nu dumneavoastră ne murdăriți spitalul cu cizmele. Noi n-am fi nimic fără cizmele astea. Să nu vă mai fie rușine niciodată, aici, în fața mea. M-ați auzit?

N-am putut să-i răspund. Mi se pusese un ghem în piept și-mi ieșeau doar niște sunete, ca ale unui prunc.

Am apucat mâna ei albă în laba mea bătătorită și i-am sărutat-o. Ea nu și-a tras-o. A pus cealaltă mână peste a mea și-a ținut-o așa, o clipă.

Ce mi-a rămas

M-au ținut trei