„Lăsați-mă să plec, domnișoară doctor, că vă murdăresc tot spitalul cu cizmele astea” — am spus, ridicându-mă rușinat de pe scaun. Atunci fata aceea tânără s-a lăsat în genunchi în fața mea, în văzul tuturor, și a făcut ceva de care a amuțit tot holul de urgențe…

jos, și-a îndreptat spatele și m-a privit în ochi.

Avea și ea ochii umezi.

— Vă e rușine de cizmele astea, așa-i? m-a întrebat.

Am dat din cap, ca un copil prins cu ceva.

— Cizmele astea, bunicule, a zis ea, au dus pe deal mii de oi și-au hrănit o familie o viață întreagă. Eu, când eram mică, mâncam brânză și lână purtam de la niște oameni ca dumneavoastră. Halatul ăsta alb pe care-l port l-am luat pentru că oameni ca dumneavoastră au muncit ca eu să pot învăța carte.

A