La telefon, fiul meu striga că sunt o rușine și că-l umilesc, pentru că nu voiam să-i dau cheile. N-am spus decât patru cuvinte…

bucătărie, cu două luni înainte să moară, când eu aveam 31 de ani și încă nu știam că o să car eu gospodăria asta singură până la 61.

— Astea sunt ale tale, Viorică, mi-a zis. Nu ale bărbatului, nu ale copiilor. Ale tale.

Am ieșit pe poartă și am luat-o prin sat.

Mă așteptam la priviri. Într-un sat se știe tot. Se știa că fiul meu s-a însurat cu o fată de la oraș, se știa că la nuntă am dansat singură hora miresei, se știa probabil și că mi-a