La telefon, fiul meu striga că sunt o rușine și că-l umilesc, pentru că nu voiam să-i dau cheile. N-am spus decât patru cuvinte…

strigat la telefon, fiindcă Geta, vecina, își usucă rufele fix lângă gardul grajdului.

M-am pregătit sufletește să văd milă. Milă e cel mai greu lucru de dus, mai greu decât găleata plină.

Numai că nu asta am găsit.

Geta a ieșit la poartă și m-a oprit cu mâna pe braț.

— Viorică. Să nu semnezi nimic. Auzi tu la mine? Nimic.

Mai încolo, Mariana, care lucrează la Primărie și-mi ia impozitul de 30 de ani, m-a strigat de peste drum:

— Doamna Viorica, aveți chitanțele toate? Toate, din ’96 încoace?

— Le am,