Soțul meu m-a încuiat la casa de la țară și a plecat la prieteni: „Mai iei și tu puțin aer.”

Atunci aproape că mi s-a făcut rău. Nu era vorba despre microbi. Era vorba despre disprețul total, aproape animalic, față de limitele mele. Farfuria mea, lingura mea, mâncarea mea — pentru el toate erau pur și simplu o prelungire a proprietății sale. Atunci am tăcut. M-am ridicat fără un cuvânt, mi-am luat farfuria și am aruncat conținutul la gunoi. Valeriu doar a zâmbit și și-a tras mai aproape resturile de pește.

 

Iar acum stăteam încuiată în propria mea casă de la țară.

 

Spre prânz am hotărât să fac ordine