Era cel mai temut pacient din tot spitalul — dăduse afară șapte asistente în două luni și se lăuda că poate cumpăra pe oricine. În a treia zi de gardă, m-a privit lung și mi-a spus ceva ce m-a înghețat…

— Tu ești a 8-a. Fac pariu că nu reziști nici până vineri.

Bătrânul din salonul 4 nu și-a întors capul spre mine când a spus-o. Se uita în tavan, cu mâinile așezate peste cearșaf, și vorbea rar, ca un om obișnuit să dea comenzi la telefon și să închidă primul.

Eu tocmai îi verificam perfuzia. Aveam 26 de ani și doar 2 ani de când lucram la clinica aceea privată din Ploiești, dar învățasem deja un lucru: când un pacient te provoacă, cel mai bun răspuns e liniștea.

 Nu