«Domnule agent, scoateți-l pe moșul ăsta senil de la coadă, că ne ține pe toți în loc», a pufnit femeia de la ghișeu. M-am apropiat să-l conduc afară… și mi-a înghețat mâna pe legitimație: era domnul Grigore, dascălul care mă lăsase de TREI ori corigent doar ca să mă țină în școală…

în școală ca să nu ajung la casa de copii. Și azi v-am ținut eu pe dumneavoastră. Atât.

M-a apucat de mână. Cu amândouă mâinile. Și, exact cum făcuse acum 23 de ani, mi-a spus, printre lacrimi, aceleași cuvinte:

— Bravo, băiete.

De data asta știa cui i le spune.

L-am condus până acasă cu mașina. Pe drum mi-a povestit că din leafa de dascăl adunase o viață, că soția lui murise de mult, că nu are pe nimeni. Că de-aia s-a agățat de „ajutorul” lui Costel — pentru un cuvânt bun,