«Domnule agent, scoateți-l pe moșul ăsta senil de la coadă, că ne ține pe toți în loc», a pufnit femeia de la ghișeu. M-am apropiat să-l conduc afară… și mi-a înghețat mâna pe legitimație: era domnul Grigore, dascălul care mă lăsase de TREI ori corigent doar ca să mă țină în școală…

pentru cineva care să-i mai calce pragul. Iar omul ăla i-a vândut singurătatea pe câteva sute de lei pe lună.

Costel a fost chemat la secție a doua zi. Pensia domnului Grigore a revenit întreagă la el, luna următoare. Iar eu trec pe la dumnealui în fiecare vineri, după tură. Bem un ceai. Îmi arată caiete vechi. Corectează, din reflex, cu stiloul ăla roșu, tocit, câte o hârtie de-a lui, deși nu mai are pe cine să pice corigent.

Într-o zi mi-a pus stiloul în palmă.

— Ține-l tu, Andrei. Eu