Aveam 68 de ani și o programare la ora 10, dar recepționera s-a uitat la pardesiul meu vechi și mi-a spus: „Doamnă, aici nu puteți sta. Dacă nu aveți treabă, vă rog să ieșiți.” I-am repetat că sunt așteptată. Nici măcar nu s-a obosit să verifice.

Mihai a continuat:

— Și asociatul principal cu care avem ședința de reorganizare în dimineața asta.

N-am spus nimic.

Nu era nevoie.

Am trecut pe lângă ei și am intrat în sala de ședințe.

La masa lungă erau șapte oameni.

Unii mă cunoșteau.

Alții mă văzuseră doar în fotografii sau la întâlnirile anuale.

S-au ridicat.

— Bună dimineața.

— Bună dimineața, doamna Dumitrescu.

Mi-am scos pardesiul și l-am așezat pe spătarul scaunului.

Pardesiul acela pentru care, cu câteva minute înainte, cineva hotărâse că nu aparțin locului.

Mihai a închis ușa.

— Îmi pare foarte