Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine. Am muncit ca un cal – câte 12 ore pe zi, uneori și fără zile libere. Totul pentru copiii mei.

nu m-a întrebat niciodată dacă sunt obosită.

– Tocmai de aceea, – am spus. – Pentru că am muncit o viață pentru voi, acum vreau să trăiesc ce mi-a mai rămas.

Andrei a oftat nervos.

– Deci asta e. Ai ales un străin în locul nostru.

– Nu, – am răspuns. – Am ales să nu mă mai pun pe ultimul loc.

Am deschis ușa casei. Înăuntru era simplu. Un pat vechi, o masă, o sobă. Dar mirosea a lemn, a liniște, a acasă.

– Sunteți bineveniți dacă vreți să stați ca o familie, – le-am spus. – Nu ca