Am alergat până la poartă fără să mă mai gândesc.
Bărbatul încerca să se ridice de pe pământ, dar scaunul cu rotile se răsturnase într-o parte.
— Stați nemișcat! am spus, ajutându-l să se așeze din nou.
M-a privit surprins.
— Mulțumesc… Dar tu cine ești?
Am rămas blocată.
— Eu… locuiesc aici.
A zâmbit ușor.
— Atunci unul dintre noi sigur a greșit adresa.
L-am ajutat să intre în casă, iar când a trecut pragul, s-a îndreptat direct spre bucătărie.
Cunoștea fiecare colț.
Abia atunci am înțeles.
Casa era a lui.
Cu obrajii