Un necunoscut din tren mi-a strecurat o batistă gri în palmă și mi-a șoptit: “Prefă-te că ți-e rău. Și orice ți-ar pune în față, nu semna.” Mergeam cu fiul meu de nouă ani la socrul meu bolnav și nu-i spusesem acelui bărbat nici cine sunt, nici unde merg. Câteva ore mai târziu, am înțeles de ce mă avertizase…

schimbă imediat expresia.

— Nu e nevoie să-l obosim pe tata.

— Atunci nu semnez.

— Adriana, nu transforma o formalitate într-un scandal.

— Nu eu am pus în fața unei văduve niște documente pe care nu vreți să-i dați timp să le citească.

Alexandru ridică mâna.

— Ajunge. Ieșiți.

— Tată…

— Am spus să ieșiți.

Doina îl luă pe Matei și ieși cu el. Sorin rămase o clipă pe loc, apoi închise ușa în urma lui.

Am rămas singură cu socrul meu.

Am scos batista gri din buzunar și am pus-o pe masă.

Alexandru a