doua zi a intrat singur cu sapa.
După două ore s-a întors transpirat și cu tricoul lipit de spate.
Nu am spus nimic.
După încă o lună a început să înțeleagă.
Trebuia udat.
Trebuia verificat.
Apăruseră gândacii de Colorado.
Într-o seară l-am găsit aplecat printre rânduri.
— Elena!
— Da?
— Cu ăștia ce făceai?
M-am apropiat.
— Cu gândacii?
— Da.
— Îi strângeam.
— Pe toți?
— Aproape zilnic.
S-a uitat la mine.
— Singură?
— De cele mai multe ori.
Nu și-a cerut scuze.
Nu atunci.
Și preferam așa.
Nu voiam scuze spuse pentru că