Timp de șapte ani, soțul meu îi trimitea surorii lui saci întregi cu cartofi, ceapă și legume din grădina pe care o munceam eu. Când i-am spus că nu mai pot, mi-a răspuns: „Doina se bazează pe noi.”

îl durea spatele într-o seară.

Voiam să văd dacă înțelege.

Doina, în schimb, nu înțelegea nimic.

La începutul lui august a venit în curte.

S-a uitat la rândurile de cartofi.

— Numai atât ai pus?

Marian ridica niște buruieni.

— Atât.

— Păi mie ce-mi mai dai?

— Vedem cât iese.

— Marian, eu n-am cumpărat nimic pentru iarnă. M-am bazat pe voi.

Am ieșit pe terasă.

Doina m-a văzut.

— Elena, tu chiar nu l-ai ajutat deloc?

— Nu.

— Extraordinar.

— Ce anume?

— Stă bărbatul tău la 62 de ani să rupă buruieni și tu te plimbi