Timp de șapte ani, soțul meu îi trimitea surorii lui saci întregi cu cartofi, ceapă și legume din grădina pe care o munceam eu. Când i-am spus că nu mai pot, mi-a răspuns: „Doina se bazează pe noi.”

zile i-a pus.

 

 

Nu i-am oferit ajutorul.

În schimb, mi-am plantat roșiile.

Mi-am îngrijit florile.

Dimineața îmi beam cafeaua pe terasă înainte de serviciu.

După vreo trei săptămâni au apărut buruienile.

Marian a așteptat.

Probabil credea că mă voi ridica într-o sâmbătă dimineața și voi face ceea ce făcusem întotdeauna.

Nu m-am ridicat.

— Elena, ai văzut cum arată cartofii?

— Da.

— Sunt plini de buruieni.

— Am văzut.

— Și?

— Ce?

— Nu faci nimic?

— Sunt cartofii tăi.

— Ai noștri.

— Nu. Ai mei sunt cei pe care îi cumpăr la iarnă.

A