Spălam pe jos în bucătăria în care lucram de 15 ani când am auzit-o pe iubita patronului vorbind la telefon în hol: „Mai trebuie să am răbdare câteva luni. După aia îl conving să trimită copilul la sora lui.”

companiei Cain Maritime. Nu mai depindeam de faptul că cineva ne-ar fi crezut.

Acum exista o urmă.

La ora patru și douăzeci, am ajuns la depozitul doisprezece. Clădirea se ridica lângă apă, neagră și udă, cu uși mari de tablă care se zgâlțâiau în vânt.

Am coborât fără să aștept.

— Lena! strigă doctorul.

Am fluierat o dată în întuneric.

Sunetul subțire al păsării de alamă s-a izbit de ziduri.

Dinăuntru, cineva a răspuns cu o lovitură în țeavă.

Mara.

Am găsit intrarea de serviciu sub platformă. Cheia ascunsă în fluier