Spălam pe jos în bucătăria în care lucram de 15 ani când am auzit-o pe iubita patronului vorbind la telefon în hol: „Mai trebuie să am răbdare câteva luni. După aia îl conving să trimită copilul la sora lui.”

— La muncă?

— Nu. Să vorbim.

M-am dus.

Denisa nu era acolo.

Radu avea cearcăne.

Pe masă erau două cafele.

— Am verificat ceva, a spus.

N-am întrebat cum.

— Sora mea m-a sunat ieri. Voia să știe când îl aduc pe Andrei.

— Cum adică?

— Denisa vorbise deja cu ea.

M-am așezat.

— Ce i-a spus?

— Că sunt de acord ca Andrei să stea la ea câteva luni. Că eu am prea multe pe cap și că ar fi mai bine pentru copil.

— Dumneavoastră ați spus asta?

— Nu.

Și-a împins ceașca deoparte.

— Nici măcar