Radu a închis ochii pentru o clipă, de parcă ar fi vrut să fugă de tot ce se întâmpla. Dar nu mai avea unde.
În jurul nostru, asistentele și medicii se mișcau rapid, fiecare știind exact ce are de făcut. Aparatele bipăiau constant, iar mirosul de dezinfectant era mai puternic ca niciodată.
Eu am rămas acolo, dreaptă, calmă. Prea calmă.
„Tensiunea scade,” a spus una dintre asistente.
„Perfuzie,” am răspuns imediat. „Mai repede.”
Andreea se uita când la mine, când la Radu, ca și cum