Spălam pe jos în bucătăria în care lucram de 15 ani când am auzit-o pe iubita patronului vorbind la telefon în hol: „Mai trebuie să am răbdare câteva luni. După aia îl conving să trimită copilul la sora lui.”

uitat numai la el.

— Dar nu lăsați pe nimeni să hotărască în locul dumneavoastră ce se întâmplă cu băiatul Mirelei.

Am plecat.

A doua zi nu m-a chemat.

Nici următoarea.

Pentru prima dată în cincisprezece ani m-am trezit dimineața și nu m-am dus în casa aceea.

M-am speriat.

Aveam 54 de ani.

Salariul acela îmi plătea facturile.

Nu eram o femeie care putea sta trei luni acasă până găsea ceva convenabil.

În a patra zi, Radu m-a sunat.

— Geta, ce faci?

— Bine.

— Aș vrea să vii mâine.

Am strâns telefonul.