După câteva secunde, Andrei s-a apropiat de mine și m-a luat de mână.
— Îmi pare rău.
— Nu tu trebuie să-ți ceri scuze.
El a zâmbit trist.
— Știu. Dar trebuia să-l opresc mai devreme.
În curte, atmosfera începea încet să se dezghețe. Cineva a pus muzică încet de pe telefon. Mama mea a venit și m-a îmbrățișat.
— Să nu mai lași niciodată pe nimeni să te facă să te simți mică, mi-a șoptit.
După vreo jumătate de oră, mesele s-au umplut din nou de râsete.
Iar lucrul care m-a emoționat cel