Soțul meu pregătise cina, iar imediat după ce eu și băiatul meu am mâncat

vuia. Camera se mișca. Dar eram trează.

„Călin, puiule, mă auzi?”, am șoptit.

Băiatul meu a clipit, cu ochii grei, dar prezenți. A dat un mic tremur din cap.

„Trebuie să ieșim de aici.”

Am târât o mână spre măsuța de cafea unde era poșeta mea. Era la o distanță ridicol de mică, dar părea un maraton. În timp ce mă mișcam, mă gândeam la vocea femeii de la telefon, la tonul acela nerăbdător. Cine era? De cât timp trăia Edi această… dublă viață? Cum de nu am văzut?

O