Sorin rămase nemișcat în fața panoului.
— Ana… ai înnebunit?
Am închis portbagajul și l-am privit calm.
— Nu.
Cred că abia acum am început să gândesc limpede.
Soacra mea ieși și ea în curte, sprijinindu-se de balustradă.
Când văzu panoul, aproape că țipă.
— Cum adică “de vânzare”? Casa asta este a fiului meu!
Am zâmbit pentru prima dată după multe zile.
— Nu.
Casa aceasta a fost a bunicii mele.
Apoi a mamei mele.
Iar acum este a mea.
Sorin făcu un pas spre mine.
— Putem să discutăm civilizat.
— Exact asta încerc