și eu de trei ani.
Doar că până acum vorbeați doar voi.
În aceeași după-amiază am mers la spital.
Mama stătea rezemată de pernă, încercând să citească, deși o durea fiecare mișcare.
Când m-a văzut, zâmbi.
— Nu vreau să-ți stric viața, Ana.
Dacă trebuie… mă duc într-un centru.
M-am apropiat și i-am luat mâna.
— Toată viața ai avut grijă de mine.
Acum este rândul meu.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Dar Sorin…
Am clătinat încet din cap.
— Dacă omul care mi-a promis că îmi va fi alături nu poate