Mi-am luat geanta fără grabă.
Nu tremuram. Nu mai aveam lacrimi. Era o liniște ciudată în mine, ca după furtună.
Am întins mâna spre fete.
— Haideți.
Maria s-a ridicat prima, cu o demnitate care m-a durut mai tare decât orice spusese tata. Ana m-a prins de degete, mică și caldă.
În spatele meu, tata a mormăit:
— Iar faci scenă, Clara?
Nu m-am întors.
— Nu, tată. Pentru prima dată, nu.
Am mers spre ieșire. Chelnerul a rămas câteva secunde blocat, apoi a venit după noi.
— Doamnă… nota…
M-am oprit, am scos