cu mâinile.
— Vă rog, putem să uităm perioada aceea?
— Deci tata era de vină?
— Se pare că da, am spus.
Andreea m-a lovit ușor peste braț.
— Eram tânără și proastă.
— Noi știam că glumești, mamă.
Andreea s-a uitat la cei cinci băieți ai noștri.
— Totuși, dacă aș putea să mă întorc în timp, aș schimba ceva.
— Aș înceta să mai aștept ceea ce nu aveam și m-aș bucura mai mult de ceea ce aveam deja.
Pentru câteva secunde, nimeni nu a mai glumit.
Apoi Sofia s-a ridicat și și-a îmbrățișat