mama.
— Bine că m-ai așteptat totuși.
Andreea a sărutat-o pe frunte.
— Te-aș aștepta din nou.
Ștefan a intervenit:
— Dar fără noi cinci nu ajungeai la ea.
— Exact, a spus Matei. Noi am deschis drumul.
Râsetele au umplut din nou camera.
M-am uitat în jurul mesei.
La cei cinci băieți pe care viața ni-i dăduse atunci când Andreea sperase la o fată.
La Sofia, copilul venit pe neașteptate după ce crezuserăm că familia noastră nu se va mai mări.
Și la femeia cu care construisem tot acest haos frumos.
Ani întregi,