Am încercat să nu ascult.
N-am reușit.
— Am văzut casa… Da, e frumoasă.
Pauză.
— Nu, nu am vorbit încă la bancă.
Am încremenit.
Mihai s-a uitat spre mine.
— Mamă, stai puțin.
Viorica vorbea atât de tare încât îi auzeam vocea din telefon.
— Nu am spus că nu venim niciodată…
Am simțit că mi se strânge stomacul.
Mihai s-a oprit.
S-a uitat la mine.
Apoi a închis ochii pentru o secundă.
— Nu. Stai. Nu asta voiam să spun.
Am rămas nemișcată.
— Nu ne mutăm, mamă.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.