Soacra mea a venit în București și ne-a spus la cafea: „Dacă erați oameni cu capul pe umeri, până acum apartamentul era pus la vânzare.” Voia să ne mutăm cu cei doi copii lângă ea, deși fiica ei locuia la două străzi distanță. Am refuzat, iar soțul meu n-a spus aproape nimic. Câteva săptămâni mai târziu, am văzut pe telefonul lui un anunț cu o casă din orașul mamei lui — iar sub fotografie scria „Salvat”.

Apoi vocea Vioricăi a devenit mai ascuțită.

— Ce ți-a făcut femeia asta?

Mihai a inspirat adânc.

— Nu mi-a făcut nimic.

— De când ești cu ea, numai după cum cântă ea joci.

— Mamă…

— Familia nu mai înseamnă nimic pentru voi.

Mihai și-a strâns maxilarul.

— Tocmai pentru că familia înseamnă ceva nu-mi mut soția și copiii împotriva voinței lor.

Viorica a închis.

Mihai a rămas cu telefonul în mână.

— Ești bine? l-am întrebat.

— Nu.

Apoi, după câteva secunde:

— Dar o să fiu.

Nu a devenit peste noapte imun la vinovăție.

A doua