Soacra mea a venit în București și ne-a spus la cafea: „Dacă erați oameni cu capul pe umeri, până acum apartamentul era pus la vânzare.” Voia să ne mutăm cu cei doi copii lângă ea, deși fiica ei locuia la două străzi distanță. Am refuzat, iar soțul meu n-a spus aproape nimic. Câteva săptămâni mai târziu, am văzut pe telefonul lui un anunț cu o casă din orașul mamei lui — iar sub fotografie scria „Salvat”.

chiar te gândești la asta.

— Nu am spus că vreau să plecăm.

— Dar te gândești.

— Andreea, mama îmbătrânește.

— Știu.

— Poate peste câțiva ani chiar o să aibă nevoie de mine.

— Și atunci o ajutăm.

— De la două sute și ceva de kilometri?

— Găsim o soluție. Dar nu vindem apartamentul, nu-mi las serviciul și nu mutăm copiii din școli pentru o problemă care nici măcar nu există acum.

Mihai s-a ridicat.

— Pentru tine totul e foarte simplu.

— Nu e simplu deloc.

— Ba da. Spui „nu” și gata.

— Da, Mihai. Uneori trebuie