Mâine discutăm despre Marian și despre tot ce urmează. Separat, ca doi părinți.
— Vrei să arunci șaptesprezece ani?
Am simțit furia ridicându-se din nou, dar n-am lăsat-o să-mi conducă vocea.
— Eu nu am aruncat nimic. Tu ai trăit aproape un an ca și cum cei șaptesprezece ani nu existau.
Costel și-a coborât privirea.
— Și Marian?
Asta era singura întrebare care conta cu adevărat.
— Marian are nevoie de tatăl lui. Ce fel de tată vei fi pentru el vom vedea de acum înainte. Dar soțul meu nu mai ești.
A rămas