O femeie cu un troler a sunat la ușa mea și mi-a spus: “Am venit să locuiesc cu Costel. Dumneavoastră sunteți sora lui?” Când i-am răspuns că sunt soția, a rămas fără cuvinte. Dar adevăratul șoc a venit când mi-a arătat mesajul pe care soțul meu i-l trimisese chiar în ziua aceea.

Mâine discutăm despre Marian și despre tot ce urmează. Separat, ca doi părinți.

— Vrei să arunci șaptesprezece ani?

Am simțit furia ridicându-se din nou, dar n-am lăsat-o să-mi conducă vocea.

— Eu nu am aruncat nimic. Tu ai trăit aproape un an ca și cum cei șaptesprezece ani nu existau.

Costel și-a coborât privirea.

— Și Marian?

Asta era singura întrebare care conta cu adevărat.

— Marian are nevoie de tatăl lui. Ce fel de tată vei fi pentru el vom vedea de acum înainte. Dar soțul meu nu mai ești.

A rămas