câteva secunde nemișcat.
Apoi și-a ridicat geanta.
Pentru prima dată de când îl cunoșteam, Costel a ieșit din casa noastră fără să știe când se va întoarce.
Am închis ușa.
În sufragerie, pe perete, fotografia de la nunta noastră era încă la locul ei.
Am privit-o mult.
A doua zi am dat-o jos.
Nu pentru că voiam să șterg cei șaptesprezece ani.
Marian, zilele bune, vacanțele, serile în care râseserăm împreună — toate fuseseră reale pentru mine.
Dar nu aveam să păstrez pe perete imaginea unui bărbat care își construise o