O fată de 19 ani a intrat în cabinetul meu tremurând, gravidă în luna a șaptea, cu 40 de lei mototoliți în pumn și rușinea că „nu-i ajung”. Nu i-am cerut niciun ban — pentru că, acum 25 de ani, în ușa altui spital, eu fusesem fata pe care au trimis-o acasă fiindcă nu avea bani…

luni. Roxana îmi trimite din când în când câte o poză cu el. Eu nu i-am mai luat niciodată cei 40 de lei — nici nu i-am cerut, nici n-am vrut. Copilul ăla, sănătos, e tot ce trebuie să iau înapoi de pe holul acela rece pe care am lăsat cândva o bucată din mine.

Voi ați fost vreodată întorși de la o ușă de spital fiindcă „nu ajungeau” banii? Sau, dimpotrivă, ați dat peste un om în halat alb care nu v-a cerut nimic și v-a schimbat viața?

Această lucrare