am zâmbit cum am putut.
— Îți spun eu într-o zi de ce plâng, i-am zis. Acum ascultă-mă bine.
Am rupt o foaie din carnet. Am scris pe ea adresa mea de acasă, numărul meu de telefon și, dedesubt, un singur rând:
„Când naști, sună-mă. Nu ești singură.”
Am împăturit hârtia și i-am pus-o în palmă, acolo unde fuseseră cei 40 de lei.
— Ăștia rămân la tine, i-am spus despre bani. Asta iei în loc.
A citit rândul de vreo trei ori. Nu înțelegea. Se uita când la hârtie, când la