care n-au mai plâns de ani de zile — pe înfundate, cu umerii tremurând, ținându-se de haina ei de lână.
— Mi-a fost rușine, mamă, a zis printre lacrimi. Mi-a fost rușine să vin acasă și să-ți spun că am dat totul de râpă. Că m-am despărțit, că am pierdut și serviciul o vreme, că fetița e la maică-sa și o văd o dată la două săptămâni. Tu erai așa mândră că băiatul tău a reușit la oraș. Cum să vin să-ți spun că n-a reușit nimic?
Veta l-a lăsat să