plângă. Îl mângâia pe cap și se uita undeva, peste umărul lui, la blocul ăla cenușiu, și-i curgeau și ei lacrimile pe ridurile obrazului, dar zâmbea.
— Prostule, a zis. Prostule. Eu am făcut opt ore de tren și am cărat brânza asta ca să-ți văd fața, nu casa. Ce-mi pasă mie de serviciu și de garsonieră? Tu ești sănătos. Restul se drege.
A băgat mâna în plasă și i-a scos puloverul cel gros, cenușiu, cu lâna aspră.
— Poftim. Ți l-am împletit din lâna oilor. Ăla nu gâdilă